Scandal pe malul iazului. Oamenii acuză un businessman că nu le dă voie să prindă peşte
Scandal în satul Săseni, raionul Călăraşi. Pentru că nu le permite să pescuiască, localnicii au vrut să demonteze, astăzi, vagoanele amplasate de un agent economic pe malul lacului din sat. În timp ce sătenii împreună cu primarul susţin că agentul economic acţionează contrar legii, acesta spune că deţine toate drepturile asupra lacului.
Scandalul a început acum doi ani. Agentul economic, care deţine un act de propietate asupra digului, le interzice sătenilor să pescuiască în lac. Primarul satului, Victor Alexandru, spune că agentul economic acţionează ilegal, deoarece în acte nu se stipulează că îi aparţine şi apa din lac.
"Conform înscrierilor în registrul bunurilor imobile, el este propietar numai al dambei, al construcţiei hidrotehnice. Dar el se foloseşte de întreg iazul şi a amplasat pe mal construcţii, vagoane şi cultivă peşte", a declarat Victor Alexandru.
Oamenii se plâng că nu se pot odihni pe malurile lacului şi li se interzice să pescuiască.
"Mă afectează, fiindcă trece un copil şi ei sar la bătaie, sunt oameni la care le-au pus şi cuţitul la gât. În timpul nopţii umblă cu arma pe maluri, nu dau voie să bea animalele apă din iaz", a spus un localnic.
De cealaltă parte, proprietarul digului susţine că a investit bani grei pentru renovarea lacului, de aceea nu le poate permite sătenilor să pescuiască aici.
"Primaria nu a adus niciun peşte ca să poată pescui. Atâta timp cât mie îmi aparţine damba şi este lege cu privire la dambă, eu răspund şi de acelaşi dig, este o responsabilitate", a menţionat Victor Chiriţă, administrator SRL "Pescăruşul Fermecat".
Pentru a ajunge la un consens, părţile au hotărât să se întâlnească, luni, la şedinţa consiliului local, pentru a lua o decizie în acest sens.