Rapid Ghidighici va juca pe teren propriu cu Sheriff Tiraspol
Rapid Ghidighici este la un pas de cea mai mare performaţă din istoria clubului. Echipa patronată de Victor Ostap va juca, luni, în semifinalele Cupei Moldovei cu Sheriff Tiraspol. În cel de-al doilea meci campioana Dacia va face deplasarea la Orhei unde se va duela cu Milsami.
Rapid Ghidighici va juca cu Sheriff Tiraspol pentru a doua oară în ultimele patru zile. După ce s-au întâlnit în campionat, cele două formaţii se vor duela de această dată în cadrul semifinalelor Cupei Moldovei. Rapid, care se clasează pe peunultimul loc în Divizia Naţională, joacă pentru prima dată în această fază a competiţiei.
"Noi ne vom pregăti foarte bine. Echipa va arăta un altfel de fotbal, mai agresiv decât până acum. Noi avem doar o şansă, această este Cupa, şi noi trebuie să luptăm până la urmă", a declarat antrenorul Rapid Iurie Osipenco.
În cea de-a doua semifinală, Dacia Chişinău va juca în deplasare cu Milsami Orhei. Dacă orheienii vor reuşi să învingă, atunci vor juca prima lor finală a Cupei Moldovei pe propriuul teren.
Semifinalele Cupei Moldovei se vor juca într-o singură manşă. Ambele meciuri se vor disputa luni, cu începere de la ora 16. Finala competiţiei este programată pe 27 mai, la Orhei.