Episcopul Marchel se va pronunţa astăzi pe marginea Legii cu privire la egalitatea şanselor
Episcopul de Bălţi şi Făleşti Marchel se va pronunţa, astăzi, pe marginea noului proiect al Legii antidiscriminare, redenumit în Legea cu privire la egalitatea şanselor. El urmează să spună dacă eparhia sa va susţine sau nu acest nou proiect.
Potrivit Episcopului şi preoţilor Eparhiei de Bălţi, autorităţile n-ar trebui să ofere aceleaşi drepturi reprezentanţilor minorităţilor sexuale.
Anterior, Marchel a colectat semnături în susţinerea unei adresări către preşedintele ţării Nicolae Timofti în care şeful statului a fost rugat să nu promulge legea. Colectarea semnăturilor a fost susţinută şi de către organizaţia creştină Pro-Ortodoxia.
Ulterior Mitropolitul Moldovei Vladimir a declarat că Biserica nu se va împotrivi legii dacă din proiect va fi eliminată sintagma "orientare sexuală". În varianta nouă a legii aveastă sintagmă lipseşte. Homosexualilor şi lesbienelor le sunt garantate drepturile la muncă, învăţământ, asistenţă medicală, dar nu şi la înfiere şi formarea familiilor.