Ambasadorul Neguţa revine acasă din Rusia. Diacov i-ar putea lua locul
Ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, Andrei Neguţa, ar putea reveni în ţară în această săptămână. Astăzi, este ultima zi în care Neguţa exercită atribuţiile de ambasador al Moldovei în Rusia. Informaţia a fost confirmată de unul din consilierii ambasadorului acreditat la Moscova.
Andrei Neguţa a fost rechemat din funcţie la 25 aprilie. Astfel, diplomatul a fost sancţionat pentru declaraţiile făcute. Neguţa a spus într-un interviu că retragerea înainte de termen a militarilor ruşi din Transnistria reprezintă un pericol pentru Moldova.
De la rechemarea ambasadorului, Moldova este în căutarea unui alt reprezentant la Moscova. Printre candidaţii, numele cărora a fost vehiculat în presă, se numără şi viceministrul Afacerilor Externe, Andrei Popov şi fostul angajat al diplomaţiei de la Chişinău, Mihai Diacov.
Mihai Diacov este verişorul preşedintelui de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov. El a recunoscut că s-a discutat cu el despre acest subiect, însă nu a dorit să ofere mai multe detalii. Totodată, el a declarat că ar accepta să fie ambasadorul Moldovei la Moscova.
"Da desigur, s-a discutat, dar sunt uzanţele diplomatice care nu-mi permit să dezvălui această chestiune", a precizat Mihai Diacov, pentru Publika TV.