Vlad Filat, în Israel. Ce caută premierul în Ţara Sfântă
Embed:
Prim-ministrul Vladimir Filat efectuează, astăzi, o vizită oficială în Israel, la invitaţia omologului său israelian, Benjamin Netanyahu. Prima vizită în Israel a unui premier moldovean are loc în contextul celebrării, în acest an, a 20 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice moldo-israeliene.
Vlad Filat se va întâlni cu mai mulţi oficiali israelieni, dar şi cu diaspora moldovenilor din Israel. În cadrul întrevederilor, vor fi abordate mai multe subiecte de pe agenda politică bilaterală, dar şi din domeniul comercial-economic. Vizita în Israel a premierului va dura până pe 16 mai.
În această perioadă, Vlad Filat va participa şi la Forul economic moldo-israelian, la care vor fi prezenţi peste 60 de oameni de afaceri moldoveni.