Selecţionata Moldova U-17 a învins echipa Bulgariei
Moldova a învins cu 1-0 Bulgaria în meciul de deschidere a celei de-a 13-a ediţii a Cupei FMF. Selecţionata de juniori a câştigat datorită golului marcat de Alexandru Bejan la mijlocul primei reprize. "Eu aştept mai mult de la această echipă" - a declarat Pavel Cebanu după meci, care în ciuda victoriei a rămas nemulţumit de prestaţia tricolorilor.
După ce au ratat un penalty în minutul patru, elevii lui Oleg Fistican au reuşit să înscrie singurul gol al partidei în minutul 21, prin Alexandru Bejan.
Deşi Moldova a învins, atât membrii echipei, cât şi conducerea Federaţiei au rămas nemulţumiți de joc.
"Eu aştept de la această vârstă mai mult, dar se vede că aşa se lucrează în cluburi. Eu poate văd cu alţi ochi, nu ca spectatorii. Mai este foarte mult de lucru, dar şi asta nu va ajuta pentru că nu au fost puse bazele", a declarat preşedintele FMF, Pavel Ciobanu.
"Ce să faci? Juniorii sunt instabili în joc. Mereu au nevoie de susţinere şi de sfaturi", a declarat antrenorul Moldova U-17, Oleg Fistican.
"Jocul nu ne-a ieşit. A fost prost. Noi putem mult mai bine", a spus căpitanul Moldova U-17, Valeriu Marchiţchi.
De partea cealaltă, antrenorul bulgarilor a declarat că echipa s-a a pierdut din cauza diferenţei de vârstă.
"Suntem cu un an mai mici, din această cauză am pierdut. Din punct de vedere fizic nu am putut face faţă Moldovei", a menţionat antrenorul echipei Bulgaria U-17, Petar Panchev.
În celălalt meci, România a învins Azerbaidjanul cu 3-2. În următoarea partidă, Moldova va întâlni naţionala de juniori a Azerbaidjanului, iar în cazul unei victorii va deveni favorită la câştigarea turneului.