După două săptămâni de pauză, Guvernul îşi reia activitatea
După două săptămâni de odihnă membrii Cabinetul de Miniştri se vor întruni mâine, 18 mai, din nou în şedinţă. Informaţia a fost confirmată pentru Publika.md de către serviciul de presă al Guvernului.
Şedinţele Executivului se tot amână de două săptămâni. Pe data de 9 mai, reuniunea nu a avut loc deoarece această zi este declarată zi liberă pentru comemorarea eroilor celui de-al Doilea Război Mondial. Totodată, premierul Vlad Filat a plecat la Bucureşti pentru a urmări finala Ligii Europa.
De asemenea, în această săptămână şefii cabinetului de miniştri nu s-au întâlnit deoarece prim-ministrul a întreprins o vizită oficială în Israel. Astfel, s-a decis ca şedinţa Guvernului să aibă loc mâine.
Menţionăm că, aprobarea proiectelor de legi este activitatea de bază a Guvernului.