Algoritmul Google, secretul leacului pentru cancerul pancreatic
Google foloseşte o serie de algoritmi matematici speciali pentru a gestiona miliardele de pagini web şi pentru a le organiza într-o anumită ordine. Acum, cercetătorii de la Universitatea din Dresda doresc să folosească aceşti algoritmi pentru a cerceta „reţeaua” ce formează corpul uman, detectând cu ajutorul lor biomarkerii care oferă date esenţiale despre modul în care cancerul se răspândeşte în corp.
Oamenii de ştiinţă speră că această metodă va ajuta la identificarea rapidă a proteinelor care arată cât de agresivă poate fi o tumoare, ajutând doctorii să decidă dacă chimioterapia este cea mai bună soluţie în cazul respectiv.
Cercetătorii au modificat algoritmul Google pentru a descoperi noi biomarkeri ai cancerului, reprezentaţi de molecule produse de celulele canceroase. Aceşti biomarkeri sunt utili în identificarea cancerului în ţesuturile extrase din corp în cadrul unei biopsii.
Specialiştii trebuie să clasifice mai bine de 20.000 de proteine din corpul uman, clasificând relevanţa genetică a acestora pentru procesul de dezvoltare a cancerului pancreatic.
Acest proces era extrem de dificil şi dura foarte mult, markerii variind în funcţie de tipurile de cancer. Folosind algoritmii Google, cercetătorii au analizat reţeaua de interacţiuni dintre proteinele dintr-o celulă într-un mod similar în care firma americană analizează miliardele de legături de pe Internet.
Una dintre descoperirile reuşite de cercetători constă în identificarea unei proteine care permite diagnosticarea gradului de agresivitate a cancerului pancreatic în corpul unui pacient. Acum, oamenii de ştiinţă lucrează cu RESprotect, o companie de biotehnologie din Dresda, pentru conceperea unui nou medicament pentru tratarea cancerului pancreatic.