Rafael Nadal a cucerit pentru a şasea oară titlul la Mastersul de la Roma
Rafael Nadal a câştigat Mastersul de la Roma, dupa ce l-a învins în finala pe numărul unu mondial, Novak Djokovic.
Tenismenul spaniol s-a impus în două seturi, cu 7-5 6-3, şi s-a răzbunat, astfel pentru finala pierdută anul trecut. Decalată cu o zi, din cauza ploii, finala de la Roma a fost foarte disputată, însă problema câştigătorului s-a pus doar în primul set, în care cei doi au mers cap la cap până în final. În setul secund, Djokovic a început să comită din ce în ce mai multe erori, forţat de un Nadal aflat într-o forma de zile mari. Două ore şi 21 de minute a durat partida din capitala Italiei.
Acesta a fost al şaselea trofeu câştigat de Nadal la Roma şi al 21-lea turneu de Masters din carieră, ceea ce reprezintă un nou record. Eternul rival al lui Nadal, Roger Federer are în palmares 20 de turnee de Masters câştigate.