Reformarea Centrului Anticorupţie discutată în secret. "Cei din AIE se bat pentru funcţia de şef al CCCEC"
Preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, a închis astăzi şedinţa Parlamentului, înainte de a discuta toate proiectele de pe ordinea de zi. Şi asta pentru a oferi timp Comisiilor parlamentare să se întrunească în şedinţe ca să examineze legile privind asigurarea egalităţii şi reforma Centrului Anticorupţie. Comisia juridică a decis, însă, să discute cele două legi departe de ochii presei. Argumentul preşedintelui comisiei, liberalul Victor Popa, a fost cât se poate de convingător: "Aşa vrea el". Regulamentul Parlamentului prevede, însă, că şedinţa unei comisii poate avea loc cu uşile închise numai dacă în cadrul ei se dezbat subiecte care ar prejudicia protecţia cetăţenilor sau securitatea naţională. Comuniştii cred că la mijloc este o reglare de conturi.
În opinia comuniştilor, membrii Comisiei Juridice s-au întrunit cu uşile închise pentru a decide cui să-i aparţină conducerea Centrului Anticorupţie. Potrivit deputaţilor PCRM, funcţia de director al Centrului ar fi râvnită de Partidul Liberal.
"Faptul că şedinţa Comisiei se desfăşoară cu uşile închise desigur că este un abuz, deoarece aceste proiecte nu ţin de securitatea statului, anumite secrete. Nu este vorba despre o reformă, ci de o nouă partajare a unor funcţii în interiorul AIE. Cui îi va reveni R. Moldova şi dacă nu vor fi repartajaţi şi cetăţenii rămîne să vedem", a declarat deputatul PCRM Sergiu Sîrbu.
Liberalii s-au plâns în repetate rânduri că, în urma partajării funcţiilor în Alianţă, lor nu le-a revenit nicio instituţie de drept şi astfel, nu au nicio pârghie de control.
- ATENŢIE! Astăzi este ultima zi de depunere a dosarelor pentru funcţia de director al "Moldova 1"
- AIE a ajuns la un consens. A elaborat un proiect de reformare a CCCEC
- CCCEC s-a transformat în CNA. Lupu: Asta mă scoate din pepeni, care-i "fişka"?
- Epopeea antidiscriminării şi reforma CCCEC. Happy end sau totul abia începe? LIVE TEXT Fabrika