Moldova, mai periculoasă pe zi ce trece? Numărul crimelor a crescut cu 40 la sută
Datele Biroului Naţional de Statistică arată că în anul trecut au fost înregistrate 35,1 mii de crime. Astfel, numărul fărădelegilor a crescut cu 5,2% faţă de anul trecut şi cu 41,8% mai mult faţă de anul 2006, informează jurnaliştii de la Economiceskoe Obozrenie. Cifrele mai arată că majoritatea crimelor au fost săvârşite de către şomeri, ceea ce se explică prin instabilitatea politică şi economică din ţară, notează publicaţia.
"Are loc creşterea crimelor grave şi foarte grave, a furturilor, atacurilor armate şi a escrocheriilor. Totodată, statistica oficială arată că s-a majorat numărul actelor de huliganism, falsificare a banilor, scheme de evitare a achitării impozitelor, dar şi contrabandă", mai scrie sursa citată.
Două treimi din toate crimele au fost înregistrate în Chişinău, unde au avut 150 de crime la 10 mii de locuitori, ceea ce este de 2 ori mai mult decât rata medie pe ţară. O explozie a numărului de crime a fost înregistrată în raioanele Ialoveni – 35%, Briceni – 37%, Orhei - 20 %, după care urmează raioanele Criuleni, Hânceşti şi Străşeni. În acelaşi timp situaţia s-a ameliorat în raioanele Drochia, Edineţ, Râşcani, Căuşeni, Ungheni, Nisporeni şi Basarabeasca.
Amintim că, Partidul Socialiştilor a organizat în repetate rânduri proteste în faţa Ministerului Afacerilor Interne, cerând demisia ministrului Alexei Roibu. Mai mulţi politicieni, inclusiv din rândurile parlamentarilor,consideră că ministrul de Interne ar trebui demis sau să-şi dea demisia de onoare. Ei îşi argumentează decizia prin faptul că infracţionalitatea din ţară a fost scăpată de sub control.
În replică, ministrul Afacerilor Interne, Alexei Roibu, susţine că a fost învestit în această funcţie cu votul deputaţilor din Alianţă şi va pleca atunci când i se va cere. Totodată, reprezentanţii MAI susţin că lucrurile nu stau chiar aşa. "Nu avem o creştere a criminalităţii de 41%. E o creştere a numărului de înregistrări de infracţiuni, însă din numărul total de adresări, în anul trecut, 23% nu au avut la bază o infracţiune", a subliniat consilierul ministrului de Interne, Eugen Onică.