Statul trebuie să-i oblige pe toţi cetăţenii să cunoască limba de stat, susţine Bogdan Dascăl, realizator Publika TV
Bogdan Dascăl, realizator Publika TV, consideră că oricum ar fi numită limba oficială, română sau moldovenească, statul trebuie să-i oblige pe toţi cetăţenii să o cunoască, în special pe funcţionari publici. Declaraţia a fost făcută în cadrul emisiunii Fabrika.
„Ar trebui să se respecte legea. Este vorba despre limba de stat, numiţi-o cum vreţi, dar vorbiţi în ea. O vor învăţa şi ruşii şi găgăujii, şi toţi dacă se va impune de către stat”, susţine Dascăl.
Tot el s-a arătat deranjat de faptul că elevii, deşi cunosc româna şi recită la ore "Scrisoarea a III-a", în pauză revin la limba păsărească.
În acelaşi timp, Nicoleta Esinenco, dramaturgă de profesie, nu vede o problemă în faptul că moldovenii vorbesc o astfel de română, şi nici că în Moldova se vorbeşte limba rusă. „Cred că trebuie să fim mai ironici la acest capitol”, a spus aceasta.
Regizorul Mihai Fusu are însă, o altă părere. El susţine că necunoaşterea limbii de stat este un handicap social, care nu permite cetăţeanului să acceadă într-o anumită sferă socială.