Cum să-ţi protejezi ochii de ecranele monitoarelor, telefoanelor şi tabletelor
Monitoarele calculatoarelor şi laptopurilor, dar şi ecranele tabletelor şi telefoanelor au un impact negativ asupra sănătăţii ochilor. Protejează-i înainte de a fi prea târziu, atenţionează Giz.ro.
La început au fost calculatoarele desktop, în faţa cărora ne petreceam câteva ore pe zi. Apoi au venit laptopurile cu avantajul portabilităţii. Tabletele au schimbat definiţia divertismentului mobil, iar smartphone-urile ne ajută să fim permanent conectaţi la reţea.
Petrecem din ce în ce mai mult timp cu ochii într-un ecran, iar pe termen lung acest lucru poate avea efecte negative asupra sănătăţii acestora.
Poate te gândeşti că ţie nu ţi se poate întâmpla asta, dar dacă măcar o dată ai avut vederea înceţoşată, senzaţie de ochi uscaţi sau dureri de cap să ştii că este posibil ca aceste probleme să fi fost generate exact în perioadele în care ai stat foarte mult timp în faţa unui calculator.
Din fericire, există câteva tructuri simple cu ajutorul cărora poţi diminua efectele negative ale orelor petrecute la calculator, plecând de la poziţia pe care trebuie să o ai la birou şi până la distanţa optimă la care trebuie să pui monitorul.
Distanţa optimă faţă de ecranul gadgeturilor
- pentru calculator desktop – Este recomandat ca distanţa dintre ochi şi monitor să fie cuprinsă undeva în intervalul 50 – 65 cm. De asemenea, este important să-ţi ajustezi înălţimea scaunului astfel încât ochii să fie poziţionaţi cu 10 – 15 cm mai sus decât centrul monitorului, pentru a te uita uşor în jos atunci când lucrezi. În plus, ecranul trebuie aplecat uşor spre spate cu 10 – 20 de grade, pentru a oferi o privire de ansamblu mai bună pentru ochii tăi.
- pentru laptopuri – Prin natura construcţiei lor, laptopurile sunt folosite la distanţe mai mici decât monitorul unui desktop. Asta nu este o problemă pentru laptopurile cu diagonale de 11” – 15”, însă în cazul unui desktop replacement de minim 17” lucrurile se complică. Dacă editezi texte sau te joci, în cele mai multe cazuri vei sta mai aproape de display decât este recomandat.
- pentru tablete – Şi aici lucrurile sunt destul de confuze, mai ales că întâlnim tablete de 7” şi 10” cu rezoluţii foarte variate. Totuşi, recomandările specialiştilor se îndreaptă spre o distanţa optimă de 35 – 40 cm, în condiţiile în care inclusiv Apple recomandă o distanţă de 38 cm pentru noul iPad.
- pentru smartphone-uri – Aici este probabil cel mai greu de identificat distanţa optimă, întrucât ecranele smartphone-urilor variază puternic de la 3.2” la aproape 5”, iar rezoluţiile sunt pe măsură. În principiu, un smartphone ar trebui ţinut la aproximativ 25 cm de ochi, însă în cazul celor cu diagonale foarte mari, de minim 4.5”, ar fi bine să-l ţii chiar mai departe.
Citeşte articolul integral pe Giz.ro.