Cât de periculoasă este ţigara electronică
De Ziua Mondială fără Tutun, fumătorii din întreaga lume sunt îndemnaţi să renunţe la ţigări. Pentru asta au fost inventate şi cele electronice, considerate un remediu pentru a lăsa fumatul. Medicii spulberă, însă, acest mit şi avertizează că produsele sunt cancerigene.
Specialiştii spun că ţigara electronică, dispozitiv ce o imită pe cea obişnuită, degajând nicotină lichidă sub formă unui abur, este la fel de dăunătoare.
"Poate să apară un şir de maladii şi poate dăuna sănătăţii cu apariţia sau înrăutăţirea situaţiei privind bolilie cardiovasculare, cancerul", a declarat Varfolomei Calmâc, şeful secţiei supraveghere, control a adiţiilor, din cadrul CNSP.
Medicii spulberă şi mitul că ţigara electronică i-ar ajuta pe fumători să scape de acest viciu. Viorel Rodidel, un fumător înrăit, spune că a încercat de mai multe ori să renunţe, astfel, la fumat.
"Am folosit ţigara electronică o bucată de vreme, dar oricum nu a avut efectul pe care l-am aşteptat. Oricum nu-mi ajungea o ţigară obişuită de fiecare dată. Este o diferenţă şi nu cred că se poate de înlocuit", precizează Viorel Rodinel.
Oamenii au păreri împărţite despre ţigara electronică.
"Am auzit de aşa ceva, fel de fel de reclamă, dar spun că au şi unele consecinţe negative. Nu cred că pot înlocui ţigările", a menţionat o doamnă.
"Persoanele care vor să lase fumatul trebui să aibă voinţă de caracter-prima, trebuie să se gândească la sănătate", a spus un bărbat.
În Moldova, ţigările electronice, care au fost interzise în mai multe ţări pentru că ar fi cancerigene, se vând în mare parte pe internet.