Cadou de 1 Iunie! Copiii grănicerilor din Moldova şi România au trecut hotarul fără paşaport
Au trecut hotarul fără paşaport. Vorbim despre copiii grănicerilor moldoveni, dar şi ai poliţiştilor de frontieră din România. Micuţii au vizitat astăzi punctele de trecere ale celor două state, iar primul lucru care le-a captat atenţia a fost utilajul folosit în vamă. Evenimentul este organizat cu ocazia Zilei Copiilor.
Copiii şi-au dat întâlnire pe teritoriul Republicii Moldova. Aici ei au încercat să mânuiască utilajul folosit de grăniceri.
Mai târziu, grupul de copii a mers la punctul de trecere de pe teritoriul României. Micuţii s-au arătat impresionaţi de locul de muncă al părinţilor.
"Mi-a plăcut acel binoclu şi am fost impresionat de tehnica de detectare a lucrurilor din camionul acela", a spsu o fetiţă.
"Mi-au plăcut cânii dresaţi, mi-au plăcut instrumentele de care se foloseau pentru a detecta infractorii" a menţionat o altă domniţă.
Organizatorii spun că, au dorit să le facă o sărbătoare copiilor. Evenimentul este organizat şi cu ocazia celor 20 de ani de la fondarea Serviciului Grăniceri din Moldova.
"Ne-am gândit să facem o excursie copiilor angajaţilor de grăniceri şi să participe şi ei puţin la lucrul părinţilor", a specificat Sergiu Ciuntu, şef la punctul de trecere Leuşeni.
"Am organizat sute de astfel de evenimente cu copii din mediu urban, dar şi cu cei din mediul rural. Nu ne-am gândit niciodată să aducem la astfel de activităţi şi copii ai poliţiştilor de frontieră", a menţionat Irina Mircea-Gheucă, purtător de cuvânt Poliţia de Frontieră Română.
Copii s-au despărţit pe podul de pe Prut, unde au făcut schimb de chipiuri.