Demonstraţie de forţă în PMAN înainte de a doua cursă a campionatului V One Challenge
Adrenalină şi multă distracţie. Asta promit pentru mâine organizatorii cursei a doua din campionatul V One Challenge. Până atunci, piloţii auto au făcut o demonstraţie de forţă în Piaţa Marii Adunări Naţionale.
Atunci când eşti la cursă şi apeşi acceleratorul, evident că este şi adrenalină dar asta e normal fiindcă adrenalina te face energic şi vigilen", a spus un pilot.
Campionatul V one Challenge se va desfăşura mâine pe bulevardul Mircea cel Bătrân din sectorul Ciocana al Capitalei. Pentru a nu crea probleme în trafic, accesul pe bulevard va fi interzis, iar organizatorii vor pune la dispoziţia oamenilor mai multe unităţi de transport gratuit. Totul pentru ca auto-show-ul să poată fi apreciat de cât mai multă lume.
"Toată noaptea vom pregăti traseul aşa că mâine dimineaţă vom fi gata să primim toţi spectatorii cu mare drag. Îi aşteptăm pe toţi. Avem foarte mulţi doritori, parteneri, iar după prima cursă au mai apărut doritori, dar numărul de piloţi e limitat, avem doar 10 piloţi care participă", a declarat Chiril Gaburici, organizator.
Pentru prima dată, campionatul V one Challenge a fost organizat în Turcia. Şi maşinile pentru cursă îşi au originea de acolo.
"Viteza maximă pe care o pot atinge aceste maşini este în jur de 150 de km, automobilele, însă, nu sunt pentru viteză, ci de a fi folosite în spaţii mici, pentru curse. Iar pentru asta au suficientă putere", a precizat Halim Atiş, fondator al echipei 47.
Cei mai buni trei piloţi vor fi premiaţi cu diplome.