Ieri actori de succes, azi beţivi ordinari
Incredibil! Mari staruri de cinema s-au transformat peste noapte în nişte epave jalnice din cauza excesului de alcool. Ieri erau adulaţi de admiratoare din întreaga lume, astăzi lumea le plânge de milă. Unii dintre ei au încercat cure de dezalcoolizare, dar în zadar, informează click.ro.
Nu se pot opri din băut şi pace. Din cauza beţiilor, au ochii bulbucaţi, faţa buhăită, sunt roşi de boli.
Au rămas numai nişte umbre ale bărbaţilor viguroşi de care femeile se îndrăgosteau când îi vedeau pe ecran.
Cel mai rău suferă de pe urma excesului de alcool Gérard Depardieu, Sean Bean, Mickey Rourke şi Nick Nolte.
Gérard Depardieu se dă în spectacol beat mort
Actorul francez Gérard Depardieu (63 de ani) e subjugat de alcool, de câţiva ani.
Laureat al premiului Globul de Aur şi nominalizat la Oscar, starului îi place să tragă la măsea, vin sau tărie, şi a început să se facă de râs din această cauză.
Beat mort, el a botezat un pachebot, la Marsilia, unde s-a dat în stambă.
Mickey Rourke, aproape deloc treaz
Mickey Rourke (59 de ani) a fost unul dintre cei mai doriţi bărbaţi în anii 1980 - 1990.
Era râvnit nu numai de femei, ci şi de producătorii şi de regizorii de la Hollywood.
A devenit faimos datorită rolului din "9 săptămâni şi jumătate", alături de Kim Basinger.
După ce a devenit dependent de alcool şi de droguri, şi-a pierdut farmecul.
Sean Bean a ajuns un alcoolic jegos
Actorul de 53 de ani, cunoscut din filmul "Stăpânul inelelor", a fost văzut recent beat, îndreptându-se spre casa sa din Primrose Hill, nordul Londrei.
Avea în mână plase pline cu bere şi abia se ţinea pe picioare.
La începutul lunii, Sean Bean a fost luat la întrebări de poliţie după ce a bătut-o pe cea de-a patra soţie, Georgina Sutcliffe.
Nick Nolte nu se poate lăsa de băut
Nick Nolte (71 de ani) a oferit un interviu în care a povestit că nu se poate lăsa de băut.
El a spus că abia a scăpat dintr-un incendiu, fiindcă nu se îndura să plece, căutându-şi de zor sticlele de bere înainte să se salveze.
Actorul, nominalizat la premiile Oscar, bea orice şi recunoaşte că, din cauza abuzului de alcool şi droguri, a divorţat de trei ori.