Proteste cu arestări la Moscova
Embed:
Peste 20 de persoane care protestau în faţa Dumei de Stat de la Moscova au fost, astăzi, arestate. Demonstranţii au venit să-şi arate nemulţumirea faţă de un proiect de lege care prevede creşterea amenzilor pentru cei care manifestă fără autorizaţie.
Documentul a fost aprobat în prima lectură, pe 23 martie. Astăzi, proiectul a fost supus votului pentru a doua oară. Dacă va fi acceptat şi în a treia lectură, acesta va deveni act legislativ. Proiectul prevede amendarea cu aproape 50 de mii de dolari a organizatorilor şi cu aproximativ 30 de mii a demonstranţilor. În prezent, amenzile sunt de la 30 la o mie de dolari. Reprezentanţii opoziţiei critică proiectul de lege şi spun că, astfel, sunt încalcate drepturile şi libertăţile democratice.