Misterele creierului omenesc, în funcţie de sex. Diferenţele dintre femei şi bărbaţi
Femeile şi bărbaţii diferă în multe privinţe, iar creierul este un organ care are şi el anumite particularităţi în funcţie de sex. Bărbaţii sunt mai buni la matematică şi ştiinţă, precum şi în ce priveşte orientarea în spaţiu. Femeile au li ele anumite avantaje certe, din punct de vedere cerebral.
Creierul unui barbat are o zonă mai mare dedicată orientării spaţiale, arată cercetările specialiştilor în neuroştiinte. Pe de altă parte, femeile au creierul mai dezvoltat în privinţa aspectelor legate de limbile pe care le vorbesc, scrie realitatea.net, cu referire la ziare.com.
Pornind de la aceste diferenţe constatate de specialişti, s-a ajuns chiar până la a lua în calcul că, în şcolile din SUA, copiii sp fie incadrati în clase separate, grupate pe sexe, se arată în ediţia tiparită a publicaţiei "New Scientist".
Există specialişti care suţin că fetele ar trebui să primească o educaţie adaptată special faţă de cea primită de baieţi. Totul ţine de mijloacele şi metodele didactice care trebuiesc folosite în cazul ambelor categorii. În 2004, Geert de Vries publica un articol de specialitate în care susţinea această teorie. El studiază hormonii şi sistemele de semnalizare cerebralp ale rozătoarelor, la Universitatea din Massachusets, Amherts, SUA.