Cel mai înalt om a încetat să mai crească
Cel mai înalt bărbat al planetei a încetat să mai crească. Asta după ce a fost supus unei serii de intervenţii chirurgicale. Sultan Kosen suferă din cauza unei tumori pe creier, care generază eliberarea în organism a unei cantităţi mari de hormoni de creştere. Bărbatul de naţionalitate turcă măsoară acum 2,51 metri înălţime.
Sultan Kosen se află sub observaţia medicilor unui spital din statul american Virginia, unde a fost operat de mai multe ori. Deşi afirmă că a încetat să crească şi se simte foarte bine, Sultan, în vârstă de 29 de ani, are, totuşi, nevoie de cârje atunci când se deplasează.
În aceste zile, cel mai înalt tânăr al planetei se află în Hong Kong, pentru a participa la mai multe evenimente promoţionale, organizate de Guinness World Records.
"Pentru că sunt foarte înalt, am trecut prin multe dificultăţi. Din cauza problemelor financiare ale familiei, nu puteam să mă internez pentru a primi tratament. Plângeam pe ascuns în camera mea. Dar de când am fost catalogat drept cel mai înalt om al planetei, sunt fericit", a relatat Sultan Kosen.
Chiar dacă a trecut prin foarte multe greutăţi, Sultan este o fire optimistă. El declară că oamenii trebuie să conştientizeze că viaţa este scurtă şi nu este timp pentru frustrări şi regrete.
Sultan Kosen este unul dintre cei 10 oameni din istorie, cunoscuţi pentru faptul că au crescut mai înalţi de 2,4 metri. Cel mai înalt om din toate timpurile a fost americanul Robert Wadlow, născut la începutul anilor 1900. Acesta a crescut până la 2.72 metri.