Şase tentative de contrabandă la frontiera moldo-română în ultimele 24 de ore
Mai multe loturi de contrabandă cu ţigări, aparate foto şi articole de robinetărieurmau să fie importate în Republica Moldova, dar şi transportate din ţară. În ultimele 24 de ore, şase asemenea tentative au fost întrerupte de către angajaţii Serviciului Vamal de la postul vamal Leuşeni-Albiţa.
Astfel, în primul caz, vameşii şi grănicerii au depistat, la intrarea în ţară, 79 de telefoane mobile şi 2 IPad-uri noi nedeclarate, ascunse în scaune şi în boxele audio al unui microbuz "Volkswagen". Valoarea bunurilor a fost estimată la circa 30 mii euro.
O altă tentativă s-a produs de asemenea la intrarea în ţară. Într-un autocar „Mercedes", care venea din Italia şi transporta colete au fost depistate 87 de articole de robinetărie nedeclarate.
Un caz similar, alt camion "Mercedes", unde au mai fost găsite 160 articole de robinetărie, 4 videocamere "Samsung", 6 aparate foto "Samsung" şi 3 masajoare, toate nedeclarate. Un pasager a recunoscut că bunurile îi aparţin, iar acum riscă o pedeapsă penală.
La ieşirea din ţară, colaboratorii vamali moldoveni şi români au depistat într-un microbuz "Mercedes", pornit spre Italia ţigări "Winston" şi "L&M" cu timbru de acciz al R. Moldova. Articolele de tutungerie erau ascunse în pereţii şi podeaua autoturismului.
Dintr-un alt microbuz au fost extrase 1410 pachete de ţigări "Lucky Strike" cu timbru de acciz al R. Moldova. În comunitatea europeană, maefa ar fi valorat circa 5 mii euro.