Scandal în Consiliul raional Briceni: Comuniştii şi democraţii cer demisia mai multor şefi de direcţii
Scandal în Consiliul raional Briceni. Consilieri comunişti şi cei democraţi insistă pe demiterea mai multor şefi de direcţii pe motiv că ar fi delapidat 300 de milioane de lei. Aleşii fac trimitere la un raport al Curţii de Conturi. Funcţionarii învinuiţi nu au fost la serviciu pe motiv de boală.
Sub lupa demiterilor se află şefii Direcţiilor Învăţământ, Finanţe, dar şi Asistenţă Socială.
"În ceea ce priveşte remanierea de cadre, acest lucru trebuia să se întâmple chiar după ce a venit raportul Curţii de Conturi unde sunt indicate mai multe nereguli. Mai mult, peste 30 de milionane de lei s-au dus pe apa sâmbetei şi nimeni nu răspunde de acest lucru", a menţionat preşedintele fracţiunii PCRM, din Consiliul raional Briceni, Svetlana Babiuc.
Consilierii raionali din partea PCRM şi PD au încercat în fel şi chip să demită funcţionarii. Nu au reuşit, însă, pe motiv că ar fi încălcat procedurile legale de luare a unor astfel de decizii. Mai mult, nici şefii de direcţii nu au putut fi audiaţi. Cu o zi înainte, ei au solicitat concediu de boală.
"De ce au solicitat concediu de boală, dacă sunt sănătoşi. Trebuiau să vină şi să comunice în raport că activează şi noi le vom adresa întrebări", a afirmat preşedintele fracţiunii PD, din Consiliul raional Briceni, Mihail Gnatiuc.
La rândul său, preşedintele raionului, Efimia Bandalac, susţinută de PLDM, s-a arătat deranjată de situaţia creată.
"Nu se poate lucra în aceste condiţii când este o presiune din partea consilierilor şi nu este o conlucrare cu aparatul preşedintelui", a specificat preşedintele raionului Briceni, Efrim Bandalac.
Consilierii vor reveni la problema demiterilor, într-o altă şedinţă, programată pentru luni.