O uniune monetară din care făceau parte 15 state a existat şi în 1992. Doi ani mai tâziu, cu deficitele bugetare scăpat de sub control şi cu hiperinflaţia care domina economiile celor 15, doar doi membri ai fostei Uniuni Sovietice au mai păstrat rubla ca monedă, scrie Ziarul Financiar, citând Bloomberg.

La 20 de ani de atunci, aproape de noi, politicienii greci ameninţă să rupă termenii acordului de salvare cu creditorii internaţionali. Spania solicită ajutor, iar Nordul bogat se sustrage finanţării Sudului cu probleme.

În aceste condiţii, agenţia Bloomberg încearcă să facă o paralelă între condiţiile politico-economice care au condus la destrămarea URSS şi a monedei unice a spaţiului ex-sovietic- rubla - şi cele de astăzi în care moneda unică europeană - euro - trece prin cele mai mari convulsii ale scurtei sale existenţe.

Fără să-şi atribuie sieşi vreun merit, autorul articolului consultă mai mulţi istorici care, spune el, se întreabă dacă nu cumva zona euro este pe cale să se confrunte cu un exod similar celui din timpul destrămării uniunii monetare a spaţiului ex-sovietic.

Ceea ce trebuie spus de la bun început, în afară de cele tratate în articolul din Bloomberg, este că Uniunea Sovietică s-a destrămat înaintea uniunii monetare. URSS s-a destrămat în 1991, tot în acest an s-a destrămat şi Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER), în cadrul căruia era folosită "rubla transferabilă", deci rubla transferabilă nu-şi mai avea, dintr-odată, rostul. Rubla a rezistat până după 1992, dar cele 15 ţări din fosta URSS aveau deja de gând, după declararea independenţei, să adopte o monedă proprie.

Bloomberg insistă şi arată că, indiferent de raţiunile istorice, experienţa ne spune că un colaps al unei uniuni monetare conduce spre pierderi de venituri, spre inflaţiei, drept urmare oamenii au dreptul să fie speriaţi de ea. "O ieşire murdară", după cum o numeşte Harold James, profesor de istorie la Universitatea Princeton, autor de cărţi despre globalizare şi Marea Depresiune, citat în ancheta Bloomberg.

Sigur, admite Bloomberg, diferenţele dintre Uniunea Sovietică şi Uniunea Europeană sunt mai mari decât asemănările, dar există şi paralele care pot fi utile în evaluarea actualei crize a datoriilor suverane. Ambele uniuni au fost construite după războaie, ca răspuns la traume colective şi în ambele cazuri generaţia fondatoare a dispărut înainte de intrarea în criză sau de colaps.

"Uniunea Sovietică s-a format după Primul Război Mondial, iar Uniunea Europeană după Al Doilea Război Mondial. Dar sovieticii şi statele membre ale URSS au avut cel puţin limbajul comun, cumunismul", susţine Ivan Krastev, preşedintele Centrului pentru Strategii Liberale din Sofia.

Când principiul fondator şi unificator - comunismul - a fost pus la îndoială, în parte prin întoarcerea democraţiei în ţările foste satelit ale URSS şi după căderea Zidului Berlinului (1989), credinţa în guvernarea centralizată a sovietelor a dispărut, arată el.

Plecarea Greciei din zona euro ar fi o lovitură pentru UE pentru că ar lovi în raţiunea de a fi stabilită la fondarea Uniunii în 1957 (Tratatul de la Roma), adică raţiunea de a pune bazele unei uniuni cât mai strânse, spune, în aceeaşi anchetă a Bloomberg, şi Mark Mazower, director al Centrului pentru Istorie Internaţională de la Universitatea Columbia, autor al mai multor cărţi despre evoluţia Europei şi evoluţiile istorice ale Greciei.

De ce? Pentru că apariţia UE a fost posibilă ca urmare a unei viziuni ideologice a unei elite. Odată ce o anume viziune ideologică despre viitor este contrazisă de evenimente, apare o problemă: "O astfel de pierdere a încrederii în ideologia sa a fost devastatoare pentru Uniunea Sovietică "

Colapsul rublei a urmat dezmembrării URSS, descrisă în cartea istoricului Stephen Kotkin "Armageddonul evitat", drept o dezmembrare accidentală sub mandatul lui Mihail Gorbaciov şi Boris Elţin. Nu s-a dorit asta, dar aici s-a ajuns. Rusia şi-a declarat suveranitatea faţă de URSS (pe 12 iunie 1990 a fost adoptată Declaraţia de suveranitate de stat a RSFSR - n.n.), iar Ucraina, Belarus şi Moldova au urmat-o. A fost primul pas spre dizolvarea a unei federaţii de 286 de milioane de locuitori. Zona euro are o populaţie de 331 de milioane de locuitori. Încercările lui Gorbaciov de a forma o nouă Uniune au eşuat, iar, în 1991, Rusia, Ucraina şi Belarus au format Comunitatea Statelor Independente, care nu a avut niciodată un parlament comun, un preşedinte sau o cetăţenie cumune.

În timp ce cele trei ţări au acum monede separate, ele sunt încă interconectate din punct de vedere economic. Rusia rămâne, pentru Ucraina, cel mai mare partener comercial, reprezentând 28% din totalul exporturilor şi 38% din totalul importurilor sale. În Estonia, singurul stat ex-sovietic care a adoptat moneda euro, comerţul cu Rusia înseamnă doar 9% din total.

Care este lecţia pentru UE?

Trebuie să privim atent la ceea ce face Germania. Trebuie precauţie atunci când vorbim despre o Europă cu două viteze sau despre o zonă euro mai mică spune Krastev. Pentru că lucrurile nu se prăbuşesc atunci când apar probleme la periferie, ci în nucleul lucrurilor.
Dezintegrarea nu apare pentru că toată lumea vrea să meargă pe drumul lui, ci când viziunile sunt diferite, iar, în cazul nostru, frontierele de solidaritate încep să se reducă, mai opinează Krastev.

Scenariul alternativ a uniunii politice mai adânci, în încercarea de a salva moneda euro, ar putea fi chiar mai periculos, susţine, la rândul său, istoricul britanic Antony Beevor. Şi argumentează: Dacă această Uniune politică se va realiza, iar Bruxellesul va controla economiile şchioape din Sud, atunci vom avea de-a face aproape cu o dictatură care va produce opusul a ceea ce s-a dorit, adică o trezire a "monstrului naţionalismului." Iar Bloomberg dă exemplul Greciei sau al Finlandei unde partidele extremiste au câştigat un număr important de voturi.

Când statele URSS au revenit la vechile graniţe, uniunea fiscală s-a dezintegrat. Au urmat deficitele şi hiperinflaţia. Introducerea reformei monetare de către Banca Rusiei (singura care emitea ruble), în 1993, şi stabilirea unore restricţii mai dure - spre surprinderea celorlalte bănci centrale - a însemnat lovitura de graţie pentru rublă.

Cancelarul german Angela Merkel, arată Bloomberg, a repetat, în noiembrie trecut, că moneda euro este liantul care ţine Europa unită. Eşecul ei ar însemna, aşadar, un eşec al Europei.

Problema este că o monedă unică are nevoie de un liant care trece dincolo de interesele economice comune, după cum arată experienţa rublei. Adică: moneda unică înseamnă încredere. Nu este neapărtat nevoie de sentimentul emoţional al unei cetăţenii comune. Dar este bine să existe sentimentul comun al apartenenţei, conchide acelaşi Krastev citat de Bloomberg.

Trebuie adăugat, spune noi, că, după colapsul URSS, după destrămarea uniunii monetare din jurul rublei, fiecare stat a luat-o pe drumul său, iar FMI a fost, până la urmă, cel care a ajutat aceste state ale fostei URSS. Dar fiecare ţară are acum destinul ei, mai bun sau mai rău, şi niciunul nu a dispărut de pe scena istoriei.

Dacă zona euro poate învăţa ceva "tehnic" din aceasta să înveţe. Pentru România (care nu a făcut evident parte din zona rublei) dispariţia URSS şi chiar a "rublei transferabile" a însemnat eliberarea. Dar dispariţia CAER a costat-o enorm, din punctul de vedere al comerţului, pentru că şi-a pierdut pieţele. Mai mult, România nu şi-a recuperat nici la acest moment "rublele transferabile" pe care le-a investit în economiile "tovarăşilor" de mai de la est - vezi cazul Ucrainei.