Comuniştii la Congres. Renunţă sau nu Voronin la şefia PCRM?
(UPDATE 10:05) La această oră lucrările celui de-al VII-lea Congres ordinar al PCRM au început. Şedinţa este moderată de liderul formaţiunii, Vladimir Voronin. Delegaţii prezenţi la Congres au onorat imnul şi drapelul de stat.
Comuniştii se întrunesc astăzi la cel de-al VII-lea Congres ordinar al formaţiunii. Subiectele de pe ordinea de zi nu se cunosc şi asta pentru că organizatorii au dorit să le ţină în secret.
Anterior, presa din Moldova a scris, în repetate rânduri, că actualul lider al formaţiunii, Vladimir Voronin, ar putea renunţa la fotoliul de preşedinte al PCRM.
Amintim că cel de al VI-lea Congres al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova a avut loc la 15 martie 2008. Atunci, la reuniune au participat 412 de delegaţi, din 417, care au reprezentat organizaţiile de partid municipale şi raionale din republică.