De la ambasadă, la biserică. Andrei Neguţa a fost numit sfetnic al Mitropoliei
Ieri - diplomat, azi - consilier al Bisericii Ortodoxe. Este vorba despre fostul ambasador al Moldovei în Rusia Andrei Neguţa, care a fost numit consilier al Departamentului Relaţii Externe al Mitropoliei Moldovei.
Potrivit unui comunicat de presă al Mitropoliei Moldovei, fostul ambasador la Moscova Andrei Neguţa se va ocupa de colaborarea cu diplomaţii acreditaţi în Rusia şi Comunitatea Statelor Independente.
Decizia a fost luată de Mitropolitul Vladimir. Înalt Presfinţitul i-a acordat lui Neguţa şi ordinul “Cuviosul Paisie Velicikovski” de gradul II. Reprezentanţii Mitropoliei spun că astfel apreciază eforturile depuse de Andrei Neguţa pentru susţinerea diverselor activităţi ale Bisericii.
Amintim că, la sfârşitul lunii aprilie, Neguţa a fost rechemat de la Moscova, din cauza declaraţiilor sale despre pericolul retragerii militarilor ruşi din Transnistria. Şi asta pentru că la Cobasna se păstrează muniţii periculoase. În opinia ministrului de Externe, Iurie Leancă, aceste declaraţii nu se încadrează în logica politicii externe a Moldovei. De menţionat că autorităţile de la Chişinău încă nu au numit un nou ambasador la Moscova.
- Ambasadorul Moldovei în Rusia, numit la toamnă
- Nereguli la consulatul Moldovei la Moscova. Leancă promite sancţiuni VIDEO
- Filat: Ambasadorul Moldovei la Moscova a fost identificat
- Vlad Filat îşi pregăteşte omul său la Moscova. Cine e acesta şi când va fi numit ambasadorul
- Cum sărbătoresc moldovenii Ziua Sfântului Andrei