Tony Blair a oferit primul interviu televizat din ultimele 12 luni
Fostul premier al Marii Britanii, Tony Blair, a oferit primul interviu televizat de când i-a fost publicată controversata carte. Blair a vorbit despre conflictul israeliano-palestinian şi şi-a apărat decizia din 2003, referitoare la invazia trupelor americane în Irak. La Dublin, unde a Blair a mers pentru a oferi autografe,fostul premier a fost huiduit, iar în direcţia lui s-a aruncat cu ouă.
Tony Blair, care este acum trimis special al Cvartetului pentru Orientul Mijlociu, a aprobat negocierile de pace dintre Israel şi Palestina, reluate săptămâna aceasta.
Fostul premier a ajuns, sâmbătă, şi în Dublin, unde a oferit autografe. El a fost întâmpinat de un grup de protestatari care este împotriva războiului. Blair a fost huiduit, iar în direcţia lui au fost aruncate ouă şi pantofi. Fostul premier a scăpat nevătămat.
Tony Blair, în vârstă de 56 de ani, şi-a publicat autobiografia pe 1 septembrie. Cartea, întitulată "O călătorie" este despre experienţa lui de când guvernul laburist era la putere. Se aşteaptă ca volumul să devină bestseller.
În pofida faptului că a câştigat de trei ori alegerile, decizia referitoare la invazia americanilor în Irak, a fost foarte controversată.
Blair a mai declarat că nu regretă faptul că Saddam Hussein a fost înlăturat de la putere şi a insistat că liderul irakian era o ameninţare pentru întreaga lume.