Au plătit pentru a se încălzi cu gaze naturale, dar vor fi nevoiţi să facă focul în sobe DETALII
Au achitat câte trei mii de lei pentru a fi conectaţi la conducta de gaze, dar se tem că la iarnă vor îndura frigul. Este vorba despre locatarii a patru blocuri din oraşul Biruinţa, raionul Sângerei. În urmă cu trei ani, oamenii au încheiat contracte cu o companie specializată, care le-a promis că lucrările vor fi gata în cel mult un an. Reprezentanţii firmei nu au fost de găsit pentru a oferi explicaţii.
Unii locatari şi-au demolat sobele cu gândul că lucrările se vor încheia repede.
"Soba era aici şi am risipit soba. Până în toamnă vreau să fac alta înapoi nu am încotro, vine iarnă, o să fie frig, trebuie să fac să fie cald. Am rămas şi fără gaz, şi fără sobă", a relatat locuitorul Biruinţei Iurie Păhălău.
"La nimeni nu-i conectată conducta de gaz. La care au tras ţevile, la unii au făcut borţi, iată ţevile stau şi acuma şi nu-s suda", se plâng locatarii.
"Oamenii au zis că o să blocheze calea ferată ca cineva să se uite la noi. Suntem şi noi oameni şi vrem să trăim normal fără a merge cu căldările cu cărbuni până la etajul patru, cinci".
"Doi agenţi economici au încheiat contracte pentru a livra gaze naturale. Dar, după ce au rămas fără licenţă, pretind că altcineva ar trebui să termine aceste lucrări", a declarat primarul oraşului Biruinţa Petru Boev.
Directorul firmei care trebuia să construiască reţeaua de aprovizionare cu gaze nu a fost de găsit. În acelaşi timp, oamenii susţin că acesta evită să se întâlnească cu ei atunci când îl solicită.
În cele patru blocuri din Biruinţa sunt aproximativ 220 de apartamente.