Los Angeles Kings a câştigat Cupa Stanley
Los Angeles Kings este noua campioană în NHL. Formaţia din California a câştigat prima sa Cupă Stanley după 4-2 în seria finală cu New Jersey Devils. Victoria a fost asigurată în al şaselea meci jucat la Los Angeles în care gazdele au învins cu un categoric, 6-1.
Regii au marcat trei goluri încă în prima perioadă, iar la începutul perioadei a doua, fiind încurajaţi frenetic de suporterii prezenti în tribunele arenei Staples Center din Los Angeles, deja conduceau cu 4-0. Până la final echipa californiană a mai marcat de două ori şi a învins în cele din urmă cu 6-1, după ce oaspeţii au reuşit să înscrie si ei o dată. Jucătorii meciului au fost căpitanul - Jeff Carter şi Trevor Lewis, de la Kings, care s-au evidenţiat cu câte o dublă.
Astfel, Los Angeles Kings, care face parte din Liga Naţională de Hochey din 1967, a câştigat primul său titlu după ce s-a impus cu 4-2 în seria finală cu New Jersey Devils.