Judecătorii vor fi selectaţi şi evaluaţi după noi reguli
Selectarea, avansarea şi evaluarea performanţelor judecătorilor moldoveni s-ar putea face potrivit unor reguli noi. Magistraţii vor fi supuşi unor exigenţe pentru a ajunge în fotolii. Un proiect de lege în acest sens, propus de Ministerul Justiţiei, va fi examinat, astăzi, la Comisia Juridică a Parlamentului.
Potrivit documentului, pe lângă Consiliul Superior al Magistraturii vor fi create, în premieră, două colegii din care vor face parte judecători şi reprezentanţi ai societăţii civile. Unul se va ocupa de selectarea celor mai potrivite candidaturi pentru funcţia de judecător. Altul va evalua performanţele magistraţilor şi-i va promova în funcţii. Noile structuri vor înlocui actualele Colegii de calificare şi atestare a judecătorilor. Proiectul de lege este elaborat în conformitate cu măsurile stabilite în Strategia de reformare a Justiţiei.