Pregătirile Campionatului European de minifotbal, care va avea loc la Chişinău, pe ultima sută de metri
Cu trei luni înainte de startul Campionatului European de minifotbal, care va avea loc la Chişinău, organizatorii au prezentat proiectul stadionului pe care se vor juca meciurile. Arena va fi amplasată în scuarul Teatrului de Operă şi Balet. Campionatul se va desfăşura între 20 şi 24 septembrie, iar organizarea acestuia va costa 70 de mii de euro.
"În această competiţie a fost nu doar Moldova. A fost şi Grecia şi Croaţia. A fost o decizie dificilă în ceea ce priveşte alegerea. Suntem siguri că Moldova trebuie să fie parte a acestui proiect european", a precizat preşedintele de la Federaţia Europeană de minifotbal, Răzvan Burleanu.
Federaţia Internaţională a acceptat candidatura Moldovei, datorită proiectului original care presupune instalarea unui teren de fotbal în scuarul Teatrului de Operă şi Balet.
"Vom utiliza scările ca o tribună. De partea cealaltă vom instala tribune care le vom aduce cu tot cu terenul. Deja avem contracte semnate. Bani pentru chirie la teatru plătite. Primăria ne-a oferit spaţiul gratis", a afirmat preşedintele FM de minifotbal, Eugen Ciobu.
La MiniEURO 2012 vor participa 16 selecţionate, printre care România, Italia, Germania, Marea Britanie, Cehia şi Moldova. Competiţia se va desfăşura în perioada 20 - 24 septembrie. Pentru organizarea acestui turneu, vor fi cheltuiţi 70 de mii de euro, bani care vor fi oferiţi de sponsori.
- A fost prezentat proiectul stadionului pe care se vor juca meciurile Campionatului European de minifotbal
- CONCURS! Ghiceşte cine va câştiga Campionatul European de fotbal 2012, iar noi te premiem!
- "Grupa Morţii" revine azi în prim plan! Olanda va juca cu Germania, iar Portugalia va întâlni Danemarca