Tiraspolul are un nou "speaker". În locul lui Kaminski a fost ales un român
Transnistria are de astăzi un nou şef în fruntea aşa-zisului Parlament de la Tiraspol. Locuitorul din stânga Nistrului, Mihail Burla, care este de naţionalitate român, a devenit noul "speaker" al aşa-numitului "Legislativ" al regiunii. Informaţia a fost confirmată pentru Publika TV, după ce Anatolii Kaminskii şi-a depus mandatul.
Potrivit aceleeaşi surse, alegerea noului preşedinte al "Parlamentului" a avut loc după o serie de discuţii dure, iar unul dintre aleşii locali, Andrei Sipcenko, a încercat să împiedice votarea şi să scoată deputaţii din sală. Însă, intenţia sa nu a dat roade.
La final, majoritatea aşa-zişilor deputaţi au susţinut candidatura lui Mihail Burla. Acesta a devenit succesorul lui Anatolii Kaminski, fiind ales cu 29 de voturi din totalul de 34 de "parlamentari" care au fost la sedinţă. Anterior, Mihail Burla ocupat funcţia de adjunct pe chestiuni economice al Preşedintelui Sovietului Suprem de la Tiraspol.
Potrivit site-ului transnistria.imagine-romania.ro, Mihail Burla este de naţionalitate român şi cunoaşte limba română. El este originar din regiunea Cernăuţi.