Record mondial: Renault Zoe a parcurs 1.618 kilometri în 24 de ore
Renault Zoe a stabilit un record mondial pentru un vehicul electric de producţie - cea mai mare distanţă parcursă în 24 de ore: 1.618 kilometri.
Renault Zoe a stabilit un nou record mondial pentru vehicule electrice de serie – 1.618 kilometri parcurşi în 24 de ore. Cei de la Renault au stabilit recordul în condiţii controlate, parcurgând 363 de tururi ale circuitului Aubevoye din Normandia. Recordul precedent era de 1.280 kilometri, ceea ce înseamnă că francezii l-au depăşit cu 25%. În cele 24 de ore, cele două exemplare Renault Zoe folosite au fost conduse de 15 şoferi, care au condus cu schimbul între rundele de încărcare. Unul dintre vehiculele folosite a parcurs 1.618 kilometri, în timp ce altul a parcurs 1.506 kilometri, amplificând diferenţa dintre stilurile de condus ale celor 15 şoferi în condiţiile unui trafic inexistent şi a unui traseu fix.
Pentru a stabili această performanţă, cei de la Renault au folosit încărcătorul "Cameleon". Sistemul reprezintă o premieră mondială prin faptul că îl face pe Zoe compatibil cu orice priză şi orice tensiune folosită. Astfel, Zoe a putut fi încărcat la 43 kW, realizând o încărcare de 80% a bateriei în doar 30 de minute. Renault Zoe are o autonomie declarată la 210 kilometri, care variază între 100 şi 150 kilometri în condiţii reale, spun oficialii mărcii. În total, Renault Zoe a fost încărcat de 18 ori pe parcursul celor 24 de ore.
Renault va aduce noul Zoe în reprezentanţele sale începând cu anul viitor, dar unele pieţe permit înregistrarea precomenzilor. Clienţii pot rezerva un Renault Zoe pe www.renault-ze.com începând de astăzi, ocazie cu care vor intra într-un club VIP care primeşte conţinut exclusiv. Odată cu prezentarea lui Zoe în cadrul Salonului Auto de la Geneva din 2012, Renault a anunţat şi preţurile pentru piaţa franceză. Un Renault Zoe va costa 15.700 euro (preţ subvenţionat de statul francez cu 5.000 euro). Acest preţ este valabil pentru versiunea de bază a modelului Zoe, numită Life.