Victor Osipov: Blocarea procesului de votare în satul Corjova de către miliţia transnistreană urmăreşte amplificarea conflictului dintre Chişinău şi Tiraspol
Embed:
canal tv
Blocarea procesului de votare în satul Corjova de către miliţia transnistreană urmăreşte amplificarea conflictului dintre Chişinău şi Tiraspol. Declaraţia îi aparţine vicepremierului pentru Reintegrare, Victor Osipov.
Victor Osipov susţine că nici misiunea de pacificare nu este capabilă să asigure ordinea publică sau să prevină incidentele de amploare în zona de securitate. El militează pentru transformarea acesteia într-o misiune civilă internaţională.
Procuratura raionului Dubăsari a iniţiat o urmărire penală pe marginea incidentului care s-a produs duminică la Corjova. Potrivit anchetatorilor, persoanele implicate, activişti transnistreni din raioanele Dubăsari, Grigoriopol, şi Râbniţa, au avut ca scop destabilizarea situaţiei în această regiune. Concomitent, printre participanţii activi la aceste acţiuni au fost observaţi aşa-zisul „ataman al cazacilor”, Alexandr Iov, şi unul din şefii securităţii, Alexandr Lubiaghin.
Aproape 30 de miliţieni şi 300 de persoane în civil au blocat, în ziua referendumului, secţia de votare de la Corjova, raionul Dubăsari.