A început Congresul PD. Dodon, Ţurcan, Andronic şi Pleşca, printre invitaţi
Cel de-al 7-lea Congres al Partidului Democrat a început cu interpretarea live a imnului Republicii Moldova. Adunarea se desfăşoară la Teatrul de Operă şi Balet "Maria Bieşu". Clădirea şi-a schimbat înfăţişarea la propriu, a devenit albastră. Pentru evenimentul de astăzi democraţii au acoperit scările Teatrului Naţional de Operă şi Balet cu un covor imens de culoare albastră. Totodată, sala Operei Naţionale a ajuns de nerecunoscut.
La Congresul PD participă mai mulţi lideri europeni. La fel, la adunare sunt prezenţi preşedinţi de partide din Modlova. Printre aceştia, liderul Socialiştilor, Igor Dodon, preşedintele Partidului Moldova Unită, Vladimir Ţurcan, preşedintele Partidului Popular Republican, Nicolae Andronic, liderul Partidului Republican, Andrei Stratan, şi politicianul Valeriu Pleşca.
În total, la Congresul PD participă 1.188 de persoane.
Publika TV va transmite în direct discursurile liderilor politici ai PD, Marian Lupu, Dumitru Diacov, Vlad Plahotniuc şi Adrian Candu. Declaraţiile politicienilor pot fi urmărite în direct şi pe publika.md.