IRES: Partidele din Alianţa pentru Integrare Europeană şi-au mobilizat în mod diferit electoratul
Studiul realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie arată că partidele din Alianţa pentru Integrare Europeană şi-au mobilizat în mod diferit electoratul. Cei mai activi au fost simpatizanţii PLDM, iar cei mai pasivi cei ai Alianţei "Moldova Noastră". La referendum a participat şi electoratul comuniştilor.
44 la sută dintre moldovenii care au participat la referendum şi au votat PENTRU modificarea Constituţiei au declarat că sunt simpatizanţi ai Partidului Liberal Democrat. 31 la sută au spus că sunt simpatizanţi ai Partidului Liberal şi aproape 16 la sută - ai Partidului Democrat.
Peste 3 la sută dintre alegătorii care s-au pronunţat PENTRU modificarea Constituţiei sunt susţinători ai Partidului Comuniştilor şi aproape două procente sunt ai Alianţei "Moldova Noastră".
Aproape jumătate din cei care au votat CONTRA la referendum sunt simpatizanţi ai comuniştilor, aproape 16 la sută fac parte din electoratul liberal-democraţilor, 11 la sută sunt susţinătorii democraţilor. Peste 6 la sută dintre votanţii care s-au pronunţat CONTRA sunt simpatizanţi liberali, iar aproape 3 la sută ai Alianţei "Moldova Noastră".
Sondajul a fost realizat de IRES în ziua referendumului, la comanda Publika TV, la ieşirea din secţiile de votare din Chişinău, pe un eşantion de aproximativ 10.000 de persoane.