Partidul Democrat are O NOUĂ SIGLĂ şi este gata să treacă în OPOZIŢIE
Partidul Democrat anunţă că începe o nouă etapă în istoria formaţiunii. De astăzi PDM are o nouă siglă şi un nou slogan. Despre acest lucru a anunţat, vicepreşedintele formaţiunii, Vlad Plahotniuc, în discursul ţinut în faţa membrilor delegaţi la Congres. Potrivit lui, Partidul Democrat trebuie să fie pregătit, în orice moment, să treacă în opoziţie.
(UPDATE 12:33) Plahotniuc: "Vom marca această etapă printr-o nouă faţă, un nou slogan, o nouă siglă".
(UPDATE 12:32) Plahotniuc: "Acestea sunt doar câteva din obiectivele strategiei de reformare a Partidului democrat. PDM priveşte în viitor. Reuşita reformării nu depinde doar de conducerea partidului. Motivaţia principală trebuie să fie ca la final să facem parte dintr-un partid european, din cel mai puternic partid din Moldova – Partidul Democrat".
(UPDATE 12:30) Plahotniuc: "PD a rămas singurul din Alianţă care e preocupat prioritar de problemele sociale. A fi de stânga nu înseamnă a fi comunist cum poate înţeleg unii. Este suficient să priviţi ce succese înregistrează partidele de stânga din Europa. Modernizarea imaginii partidului este un alt obiectiv al reformei PD. Vom marca printr-o nouă faţă, un nou slogan şi o nouă siglă".
(UPDATE 12:23) Plahotniuc: "Dacă vrem să fim un partid puternic trebuie să avem lideri competenţi. Funcţiile se vor ocupa printr-o competiţie deschisă. Puterea unui partid stă în forţa pe care o au organele locale".
(UPDATE 12:24) Plahotniuc: "Aşa vom lucra şi în continuare, în echipă. Astfel PD va deveni un model de organizare şi conlucrare. PD este primul partid care a implementat deja o conducere cu adevărat colectivă, unde deciziile vor fi luate colectiv, prin vot, în modul cel mai democrat posibil".
(UPDATE 12:21) Plahotniuc: "Noi nu suntem la guvernare doar pentru a fi la putere. Partidul Democrat nu se agață de putere, noi nu ne agățăm de guvernare, de funcții. Ne-am asumat anumite instituții, ceea ce înseamnă, înainte de toate, responsabilitate pentru activitatea acelor instituții".
(UPDATE 12:19) Vicepreşedintele PD, Vlad plahotniuc: "PD are un plan clar, un scop precis, resurse umane, dar şi voinţă şi ambiţie. Reforma începută în PD nu este una superficială, ci una profundă. Primele idei de reformare a partidului au venit din teritoriu".
(12:16) Partidul Democrat a decis să îşi schimbe poziţia în Alianţa pentru Integrare Europeană.
Vicepreşedintele PD, Vlad Plahotniuc, a declarat la Congresul formaţiunii că PD trebuie să îşi asume obiectivul de a câştiga singur alegerile.