TOP cele mai bine plătite fotomodele din lume
Sunt frumoase iar pentru asta primesc şi bani. Este vorba despre cel mai bine plătite fotomodele din lume, potrivit unui clasament realizat de revista americană Forbes.
Pentru al doilea an consecutiv, frumoasa braziliancă Gisele Bundchen ocupă primul loc în clasamentul Forbes al celor mai bine plătite fotomodele. Asta după ce a câştigat în decurs de un an 45 de milioane de dolari. Bundchen, care are acum 31 de ani, colaborează cu celebre companii precum Versace, Esprit şi Pantene.
La mare distanţă privind venitul pe ultimul an se află Kate Moss, care a câştigat puţin peste nouă milioane de dolari. După ce vara trecută s-a căsătorit cu chitaristul trupei The Kills, presa îi prezicea sfârşitul carierei. Moss rămâne însă o icoană din lumea modei.
A treia în topul Forbes este fotomodelul rus Natalia Vodianova. Mamă a trei copii, Vodeanova a câştigat aproape 9 milioane de dolari şi este în prezent imaginea companiilor Calvin Klein şi Guerlain.
În clasamentul realizat de revista americană se mai află o braziliancă, Adriana Lima, cu un venit de peste şapte milioane de dolari. Fotomodelul este cunoscută ca unul dintre îngerii Victoria's Secret.
Top 10 este încheiat de soţia vedetei de la Hollywood Orlando Bloom, Miranda Kerr, care a o bţinut în ultimul an patru milioane de dolari, urmată de fotomodelul danez Lara Stone, cu 3,8 milioane de dolari. În clasamentul din acest an nu a fost inclusă Heidi Klum, care anul trecut se afla pe poziţia a doua.