"Germania poate fi eliminată uşor de la EURO"
Cu şase puncte acumulate în două meciuri - Germania poate fi eliminată uşor de la EURO! De această părere este managerul echipei, Oliver Bierhoff, înainte de partida cu Danemarca. În celălalt meci din Grupa B, Olanda îşi joacă ultima şansă la europene cu Portugalia, iar pentru a spera la calificare, trebuie să-i bată pe lusitani.
Managerul general şi fosta vedetă a naţionalei Germaniei, Oliver Bierhoff, îşi face griji înainte de meciul cu Danemarca. Deşi echipa sa este lider în grupa morţii cu şase puncte la activ şi mai are nevoie de un singur punct pentru a fi calificată sută la sută, Bierhoff rămâne cu piciorele pe pământ.
"Cred că echipa, totuşi, înţelege că nu suntem calificaţi sută la sută. Sunt diverse posibilităţi ca să fim eliminaţi şi asta se poate întâmpla repede. Deci, trebuie să fim foarte atenţi în meciul cu Danemarca", a declarat acesta.
Germania rămâne favorita numărul doi la câştigarea trofeului, conform caselor de pariuri. În celălalt meci al grupei B, Portugalia întâlneşte la Harkov Olanda şi doar o minune în acest meci poate califica "Portocala Mecanică" în sferturi.