Sonda spaţială Voyager 1, lansată acum 35 de ani, a ajuns la marginea sistemului solar
Aparatul spaţial Voyager 1 a ajuns la marginea sistemului solar, la aproximativ 18 miliarde de kilometri de Soare, potrivit unui comunicat al NASA. Astfel, sonda spaţială a stabilit un record, devenind dispozitivul creat de om care a ajuns la cea mai mare distanţă de Terra.
În ultimii trei ani, fluxul de particule încărcate electric, ce provin de la alte stele, a crescut cu aproape 25 la sută, fapt ce le-a permis specialiştilor de la NASA să afirme că primul emisar interstelar al omenirii se află la marginea sistemului nostru solar. Sondele spaţiale Voyager 1 ş 2 au fost lansate în 1977. Ambele aparate au la bord mesaje de întâmpinare pentru eventualele forme de viaţă extraterestră pe care le-ar putea întâlni în călătoria lor interspaţială. Sursele de propulsie, alimentate cu plutoniu, ale celor două sonde Voyager au fost proiectate pentru a funcţiona cel puţin până în anul 2025.