9 MAI, Ziua Victoriei și Ziua Europei. Ce program au pregătit autoritățile
Moldovenii marchează astăzi 74 ani de la Victoria asupra fascismului şi Ziua Europei. Evenimentele dedicate zilei de 9 mai vor începe cu tradiţionalele depuneri de flori la Memorialul "Eternitate".
Ulterior, Partidul Democrat invită toți moldovenii la sărbătoarea Păcii și Prosperității pentru Moldova în Scuarul Catedralei Mitropolitane din Capitală. Oamenii sunt așteptați cu muzică și dansuri, poezii patriotice şi cu mâncare ostășească.
Programul începe la ora 09:00. Un recital vor susţine orchestra prezidenţială şi cea a Ministerului de Interne. Veteranii de război, care vor veni la acţiune, vor fi întâmpinaţi de Garda de Onoare. Ei vor gusta din mâncarea ostăşească şi vor primi câte un porumbel, simbolul păcii, care vor fi aruncaţi spre cer. Bucatele vor fi pregătite de militarii Armatei Naţionale, care au instalat mai multe corturi.
În scuar va fi amenajată şi o zonă de divertisment pentru copii, unde va avea loc un flash-mob de pictură, iar pe scenă, peste 300 de copiii vor cânta, dansa şi recita poezii. Ulterior, programul va continua cu o paradă călare a poliţiştilor. Pe tot parcursul evenimentului, atmosfera va fi întreținută de mai mulți artiști de la noi, cum ar fi Geta Burlacu, Doina Sulac, Maria Țonina, Vitalie Maciunschi și formaţia "BrioSonores".
Mai târziu, corul academic "Doina" va susţine un concert de muzică clasică. Din 2017, în data de 9 mai moldovenii marchează atât Ziua Victoriei, cât şi Ziua Europei.
- 9 MAI în Capitală: Vezi ce te așteaptă (Programul evenimentelor)
- Veteranii de război vor primi câte 10.000 de lei cu ocazia sărbătorii de 9 mai
- De Ziua Victoriei și Ziua Europei, 2000 de polițiști vor fi la datorie
- Pavel Filip de 9 MAI: Cinstim eroii care au luptat pentru pace și ne gândim la viitorul european al țării noastre