Chirtoacă se contrazice: O nouă săptămână, o nouă soluţie pentru problema microbuzelor
Primăria Capitalei caută cu disperare o soluţie pentru microbuzele arhipline. Pe 29 mai, în Capitală a avut loc un grav accident rutier cu implicarea unui maxi-taxi. De atunci, propunerile primarului Dorin Chirtoacă pentru rezolvarea acestei probleme sunt tot mai contradictorii.
Pe 29 mai, Dorin Chirtoacă a şocat chiar şi transportatorii privaţi din Chişinău, atunci când a propus un tarif de 10 lei pentru o călătorie cu microbuzul.
"Rămâne doar revenirea la ceea ce înseamnă regulamentul strict - numai pe scaune şi adăugarea rândului care a fost scos. Tariful - cât o fi atâta o fi. Dvs aţi spus 4, 5, aţi auzit ce am spus eu - 10, dar respectarea regulilor", declara atunci edilul.
Peste aproape o săptămână, primarul spunea că şoferii ar putea transporta cel mult cinci pasageri în picioare.
"Transportare numai pe scaune, poate cineva să închidă ochii, să fie maxim cinci oameni în picioare, asta ar fi rezonabil", preciza acesta.
A doua zi după această delaraţie, primarul a demonstrat presei cum trebuie să arate un microbuz renovat sau, mai bine-zis, completat cu încă un rând de scaune. Între timp, şedinţa Consiliului Municipal Chişinău, de pe 14 iunie, unde urma să fie discutată majorarea tarifului pentru călătorie, a fost amânată. Se pare, însă, că problema microbuzelor arhipline nu va fi curând rezolvată.
"Fără oameni în picioare astăzi este imposibil, ţinând cont că tariful este 3 lei, dar ar fi suficient dacă ar duce până la uşa de îmbarcare şi debarcare. Acolo este o limită decentă", a menţionat Chirtoacă la şedinţa de astăzi.
- (VIDEO) Chirtoacă luat la rost de un şofer nemulţumit de străzile Capitalei: Vino tu şi fă mai bine, deşteptule
- Chirtoacă se duce la scăldat la Valea Morilor, cu inscripţii pentru cei care urinează în cabinele de duş
- Şoferii de maxi-taxi: Vom continua să încălcăm legea, atâta timp cât preţul unei călătorii va fi trei lei (VIDEO)