Liderii celor mai puternice 20 de state ale lumii s-au reunit în cadrul summit-ului din Mexic
Liderii celor mai puternice 20 de state ale lumii s-au reunit în Mexic pentru al doilea summit, dominat de criza datoriilor din Zona Euro. Înaintea începerii reuniunii, preşedintele Comisiei Europene şi cel al Consiliului European s-au declarat convinşi de faptul că problemele cu care se confruntă Europa vor fi soluţionate.
"Sper că liderii G20 îşi vor exprima susţinerea faţă de măsurile luate de Europa, dar şi faţă de cele care urmează a fi luate. Însă provocările nu sunt doar ale Europei, acestea sunt globale", a declarat Jose Manuel Barroso,
preşedintele Comisiei Europene.
Totodată, preşedintele Consiliului European s-a referit şi la recentele alegeri din Grecia. Acesta s-a declarat convins de faptul că un nou guvern va fi format.
"Grecia a fost implicată într-un amplu program de reforme, inclusiv reduceri drastice a salariilor şi pensiilor. Şi chiar dacă au fost nevoiţi să facă aceste sacrificii, cetăţenii au decis că vor să rămână în UE şi în zona euro", a precizat Herman Van Rompuy.
În acelaşi timp, preşedintele american, Barack Obama, şi omologul său rus, Vladimir Putin, au avut o întrevedere bilaterală. Oficialii au convenit ca SUA şi Rusia să colaboreze în privinţa soluţionării problemelor regionale şi au subliniat că este necesar ca poporul sirian să aibă posibilitatea de a-şi decide singur viitorul.