Lupta continuă! Cehia şi Portugalia se vor întâlni astăzi în primul meci din sferturi de la EURO 2012
După o zi fără fotbal, EURO 2012 revine cu primul meci din sferturi. Câştigătoarea Grupei A, Cehia întâlneşte la Varşovia selecţionata Portugaliei. Lusitanii au anunţat că sunt extrem de motivaţi, iar cehii vor încerca să repete performanţa din 1996, când au bătut Portugalia la Europenele din 1996 cu 1-0.
"Echipa este pregătită, iar jucătorii au încredere în forţele proprii. Suntem uniţi şi asta ne poate ajuta să ne calificăm în semifinale. Avem nevoie doar să ne materializăm această motivaţie", a spus selecţionerul Portugaliei, Paulo Bento.
De partea cealaltă, Cehia a anunţat revenirea în lot a lui Thomas Rosicky. Căpitanul cehilor s-a accidentat în meciul de debut cu Rusia, iar la celelalte două partide din grupă s-a aflat la Praga pentru tratament.
"Este normal să părem destul de speriaţi, dar credem că asta nu se va reflecta asupra jocului şi ne vom prezenta la meci în forma maximă", a menţionat căpitanul Cehiei, Thomas Rosicky.
Ambele echipe se întâlnesc pentru prima dată la un turneu final după celebra victorie a cehilor de la Campionatul European din 1996, scor 1-0, după care a urmat şi calificarea în finala europenelor.