Prognoza meteo pentru 8 septembrie
În următoarele 24 de ore, vremea va fi mohorâtă şi răcoroasă, numai bună de stat mai mult prin casă, dar totuşi dacă ieşim undeva trebuie neapărat să ne luăm şi umbrelele. La noapte temperaturile vor oscila în tre 9 şi 11 grade în nord, în jur de 13 grade vor fi în centru şi 15 grade sunt aşteptate în sud.
Mâine, vremea se anunţă la fel de posomorâtă, şi doar din când în când ne vom bucura şi de intervale mai însorite. Temporar vor cădea ploi, iar pe alocuri sunt posibile şi averse puternice însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab la moderat dinspre est. Maximele vor fi ceva mai scăzute faţă de ziua de astăzi şi vor fi cuprinse între 13 grade în nord, la Briceni şi 23 de grade în sud, la Cahul. Cu un grad mai răcoare va fi la Comrat şi Tiraspol. 20 de grade sunt anunţate la Orhei şi respectiv la Dubăsari, iar la Bălţi se vor înregistra nu mai mult de 16 grade.
Şi în capitală sunt anunţate ploi, iar termometrele vor indica 13 grade la noapte şi doar 19 mâine la amiază.
Până la sfârşitul săptămânii, vremea va deveni frumoasă şi însorită. Dacă miercuri şi joi mai sunt anunţate ploi, de vineri soarele va fi la putere. Valorile termice vor înregistra diferenţe mai mari mâine şi poimâine, astfel încât vor creşte de la 19 la 24 de grade, iar spre sfârşitul săptămânii acestea se vor menţine aproape stabile şi vor atinge valori 25 de grade.
În România, vremea se anunţă instabilă, în general ploioasă, cu excepţia unor regiuni din est în care soarele va fi mai insistent. Valorile termice se vor încadra între 19 şi 27 de grde. Şi mâine cea mai scăzută temperatură este prognozată în est, la Iaşi, în timp ce la Galaţi vor fi 24 de grade. Aceeaşi temperatură este aşteptată şi pe litoral, la Constanţa, dar şi la munte, la Braşov.
Cu un grad mai mult va fi în nord-vest la Oradea, în timp ce maxima de 27 de grade este aşteptată la Timişoara, Craiova, dar şi la Bucureşti.
În Europa va ploua doar în vest şi sud, în rest vremea va fi frumoasă. Cea mai ridicată temperatură de 27 de grade este prognozată la Roma şi la Istanbul. Ceva mai răcoare va fi în Penisula Iberică cu 26 de grade la Lisabona şi 23 la Madrid. În vest vor fi 21 de grade la Londra şi 20 la Paris iar în nord, la Oslo, se vor înregistra nu mai mult de 18 grade.