Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale vrea să micşoreze termenul de adopţie a copiilor
Moldovenii vor putea adopta mai uşor un copil. Ministerul Muncii solicită reducerea termenului de adopţie de la doi ani la un an. Asta pentru că, potrivit ministrului Muncii şi Protecţiei Sociale, Valentina Buliga, numărul copiilor adoptaţi este în continuă scădere. Buliga este de părere că, în general, Legea privind adopţia este bună, dar are mai multe lacune care îngreunează procesul de înfiere.
Pentru a monitoriza mai bine procesul de adopţie, Ministerul Muncii intenţionează să facă un registru special de date.
"A fost o lege atunci pentru prima dată, mult discutată, în Parlament. Au mai parvenit anumite modificări, noi nu aveam experienţa necesară. Acum am văzut în întregime acest sistem, această formă, am analizat experienţa şi orice lege se îmbunătăţeşte dacă e în interesul superior al copilului", a precizat Buliga.
Legea privind Adopţia a fost adoptată în ianuarie 2010.