Absolvenţii de liceu au respectat tradiţia şi au întâmpinat zorii zilei pe malul unui lac
Tradiţia a fost respectată şi de această dată. Mii de absolvenţi ai liceelor din ţară au întâmpinat zorii zilei pe malul unui lac. Înainte de aceasta însă s-au distrat pe cinste la balul de absolvire, au făcut poze alături de părinţi şi profesori, au servit şampanie şi au mâncat tort.
Mulţi dintre absolvenţi susţin că anii de liceu au fost cei mai frumoşi, iar pentru aceste clipe le sunt recunoscători atât profesorilor, cât şi părinţilor care i-au susţinut mereu.
"Profesorilor vreau să le mulţumesc din tot sufletul, pentru că ani la rând au fost foarte severi cu noi şi uneori nu apreciam acest lucru, acum am ajuns să apreciem, după Bac", declară o absolventă.
"Emoţii pozitive, sunt bucuros că am absolvit. Sper că viitorul va fi la fel ca şi aceşti 12 ani care au trecut la şcoală", afirmă unul dintre absolvenţi.
Nici părinţii nu au putut să-şi ascundă emoţiile.
"Vrem ca copiii noştri să fie sănătoşi, să aibă noroc în viaţă, să fie nişte cetăţeni adevăraţi ai ţării noastre", susţine o mămică.
Respectând tradiţia, după sărbătoare, absolvenţii au întâmpinat zorii zilei pe malul unui lac. Ei au lansat în aer lampioane, au cântat, iar cei mai curajoşi s-au scăldat.
Pentru evitarea unor incidente, ordinea publică în Capitală a fost menţinută de un număr sporit de poliţişti.