Republica Moldova va beneficia de o parte din fondurile acordate României de Elveţia
O parte din fondurile pe care Elveţia le acordă României vor fi folosite pentru proiecte în Moldova. Ministrul de Externe al României, Teodor Baconschi, a anunţat că aceste proiecte vor fi realizate cu asistenţă elveţiană şi participare românească.
Proiectele vizează dezvoltarea mediului de afaceri, reforma justiţiei, securizarea frontierei dintre România şi Moldova, educaţia şi incluziunea socială, precum şi dezvoltarea de parteneriate între autorităţile locale din cele două ţări.
Baconschi a semnat marţi un acord între Elveţia şi România, prin care ţara vecină primeşte asistenţă în valoare de aproape 140 de milioane de euro.
Acordul de asistenţă se va întinde pe o perioadă de cinci ani şi are la bază proiecte care vor fi prezentate de România Elveţiei. Liniile de finanţare vor fi deschise după validarea proiectelor.