"Aventurierii Alianţei împiedică reforma MAI din cauza intereselor lui Filat"
Reforma în MAI nu este posibilă, deoarece actuala guvernare nu manifestă interes şi voinţă polică. Mai mult, reforma nu va fi realizată, deoarece actualul ministru de Interne apără interesele premierului Vlad Filat. Declaraţiile au fost făcute în platoul Fabrika.
"Pentru a realiza o reformă în acest minister este nevoie ori de voturile a 50+1, ori de dorinţa ministerului. Doi generali au venit la conducerea acestei instituţii pentru a asigura interesele lui Filat. Este o lipsă totală de voinţă, deoarece este un interes", a declarat politicianul Iurie Roşca.
În acelaşi timp, fostul viceministru de Interne Ghenadie Cosovan menţionează că pentru implimentarea reformelor este nevoie de stabilitate.
"Timp de 20 de ani au fost zeci de reforme, care nu au adus nimic. Problema este că reformele se fac sub un aspect politic şi nu se fac pentru popor. La noi nu există durabilitatea reformelor. Orice ministru care vine începe cu schimbarea cadrelor. Reforma trebuie să fie bazată pe o stabilitate. Culorile politice nu trebuie să influenţeze acest proces", a precizat Cosovan.
Totodată, fostul viceministru de Interne a precizat că în 2007, în minister au intrat aventurieri, care au discreditat instituţia: "În 2007 au venit la conducere nişte aventurieri, care au dus la discreditarea acestei instituţii. Acum aceste persoane fac parte din actuala guvernare".
"Alianţa încearcă să pună căruţa înaintea calului. Ca să arate că s-ar ocupa de ceva ei încearcă să vorbească despre reformă. Însă, de fapt, au discreditat Poliţia, prin faptul că au concediat în ultimii ani mai mult de 4.000 de colabotarori", a adăugat comunistul Artur Reşetnicov.
De cealaltă parte, deputatul PLDM Alexandru Cimbriciuc este optimist şi spune că reforma Ministerului de Interne va avea o finalitate pozitivă. "MAI are nevoie de o reformă. Ministerul de Interne va păşi în această reformă cu dreprul şi va avea o finalitate. Sunt nişte impedimente pentru a rezolva problemele din această instituţie", a spus Cimbriciuc.