Judecătorii ar putea să nu fie obligaţi să emită motivaţiile hotărârilor
Judecătorii ar putea să nu fie obligaţi să emită motivaţiile hotărârilor. Potrivit preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie, Mihai Poalelungi, astfel, magistraţii vor avea mai mult timp pentru a asigura calitatea actului de Justiţie. Unii experţi consideră, însă, că această practică ar putea fi periculoasă.
"În mai mult de 50 de procente de cazuri hotărârea motivată nu este necesară pentru cetăţeni. Cetăţenii sau justiţiabilii nu au nevoie de această hotărâre motivată. Din acest motiv s-a propus ca nu la apel sau la recurs, ci numai în prima instanţă, hotărârea motivată să fie întocmită de către judecători numai în cazul în care hotărârea este atacată", a precizat preşedinte CSJ Mihai Poalelungi.
De aceeaşi părere este şi preşedintele interimar al Consiliului Superior al Magistraturii, Nichifor Corochii. "Ceea ce ar putea să se regăsească în hotărâre, este în procesul-verbal şi la probele la dosar. Nu are sens să descrii din nou toate depoziţiile martorilor, părţilor, inculpatului, părţii vătămate. Şi asta pentru că judecătorul să se poată mai mult concentra anume pentru a da hotărâri calitative, profesioniste şi obiective", susţine Corochii.
Totuşi, reprezentanţii Centrului analitic "Expert-Grup" consideră că o argumentare solidă poate determina părţile să nu mai atace hotărârea emisă în instanţele superioare. Cei de la "Expert-Grup" mai spun că statele cu sisteme avansate de Justiţie acordă o atenţie deosebită argumentării riguroase a hotărârilor judecătoreşti.
"Nu vom avea informaţia referitor la ce stă în spatele acestei decizii. Interesul personal ar juca un rol mai mare în decizia unui judecător, decât dacă acesta ar fi obligat să-şi motiveze permanent decizia adoptată", a punctat directorul de programe "Expert-Grup" Rustam Romaniuc.
Opoziţia parlamentară susţine că implementarea acestui sistem este prematură într-o justiţie coruptă, cum este cea din Moldova.
"Practic, 90 la sută din toate deciziile sunt contestate şi sigur persoana care contestă trebuie să aibă hotărârea motivată. Chiar dacă în proiect se menţionează că la solicitare se va elibera această motivare, eu cred că este încă un pas birocratic şi greoi", susţine juristul PCRM, Sergiu Sîrbu.
Propunerile de modificare a Codului de procedură civilă au fost remise Parlamentului şi urmează a fi votate în lectura a doua. Ele vizează doar primele instanţe. Potrivit noilor prevederi, motivarea deciziilor va fi emisă doar în cazul în care hotărârile vor fi atacate sau motivarea va fi solicitată de părţile implicate în litigiu.