Moldova împrumută bani de la europeni pentru reabilitarea sectorului energetic
Embed:
Banca Europeană pentru Investiţii a oferit un credit în valoare de 17 milioane de euro Republicii Moldova, pentru reabilitarea reţelelor electrice. Acordul pentru obţinerea acestuia a fost semnat, ieri, la Luxemburg, de către prim-ministrul Vlad Filat.
Proiectul include, în primul rând, reabilitarea şi modernizarea substaţiilor, liniilor de transmitere şi transformatoarelor, care au termenul expirat.
Autorii documentului îşi propun, astfel, să îmbunătăţească sistemul de transmisie electrică, pentru a-l aduce mai aproape de reţeaua europeană de transmisiune a operatorilor de sistem electric ENTOSO-E.
Banca Europeană pentru Investiţii a oferit Republicii Moldova credite în valoare totală de 272 de milioane de euro, investite în nouă proiecte.